Descriere
Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia aniversează astăzi 228 de ani de la înființarea sa, la iniţiativa lui Batthyány Ignác, episcop romano-catolic al Transilvaniei. Alături de un observator astronomic și colecţii cu caracter muzeal, biblioteca era o parte a Institutum Batthyaniani, amenajat în clădirea fostei Biserici Trinitariene din Alba Iulia, construită în stil baroc între 1719-1738.
- Fondul-tezaur al Biliotecii Batthyaneum îl constituie colecţia privată a episcopului Batthyány Ignác, formată din 18.000 de unităţi bibliografice, tipărituri şi manuscrise datate începând cu secolul al IX-lea. Printre acestea se află „Codex Aureus”, cel mai valoros manuscris occidental medieval din România.
- Biblioteca a funcţionat neîntrerupt, fiind naționalizată în 1949, iar din 1962 este filială a Bibliotecii Centrale de Stat, actuala Biblioteca Naţională a României.
- Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia va fi consolidată, restaurată și pusă în valoare printr-o investiție inclusă în Proiectul „Temelii Culturale”. Acesta este finanțat printr-un Acord-cadru de împrumut între România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) și implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului - UMP.


