Deco Days 2026 - Patru zile dedicate designului, arhitecturii și ideilor care transformă spațiile

Descriere

Între 24 și 27 septembrie 2026, Cluj-Napoca devine din nou un punct de întâlnire pentru comunitatea de design interior, arhitectură și home & deco.

Deco Days 2026, desfășurat la BT Arena, propune anul acesta o temă care pune în dialog estetica și utilitatea: „Form. Function. Design. - Designing for Life”.

Mai mult decât o expoziție de produse și soluții pentru amenajări, Deco Days își propune să exploreze felul în care designul se raportează la viața de zi cu zi.
Inspirată de modernism și de moștenirea Bauhaus, ediția 2026 pune accent pe relația dintre formă, funcțiune și experiența oamenilor în spațiile pe care le locuiesc și le folosesc.

Inspirație pentru proiecte și case reale pentru pasionații de amenajări, evenimentul este o ocazie de a descoperi mobilier, materiale, finisaje, textile, iluminat și soluții pentru spații interioare și exterioare, reunite într-un singur loc.
Lista expozanților include producători, distribuitori, studiouri de design și designeri de obiect, de la mobilier și feronerie până la materiale pentru mobilier, textile, iluminat și finisaje.

Conceptul Design Business este gândit nu doar în jurul produselor, ci și al modului în care acestea pot fi integrate în proiecte concrete de amenajare.
Pentru cei care își renovează locuința, își construiesc o casă sau pur și simplu caută idei pentru următorul proiect, evenimentul poate deveni un veritabil punct de plecare pentru documentare și inspirație.

Alături de Karim Rashid - invitat special al ediției 2026, Forumul Deco Days aduce la Cluj arhitecți, designeri și profesioniști din industrie, într-un program care combină prezentări, conversații, studii de caz, workshopuri și sesiuni dedicate noilor generații de creativi.

Printre speakerii ediției se regăsesc nume precum Adalbert Kun, Holger Schalk, Irina Bulgaru, Eliza Yokina, Cristina Joia, Mihai Popescu și alți profesioniști din domeniu.

Designul privit dincolo de tendințe, unul dintre lucrurile care definesc ediția din acest an, este perspectiva asupra designului ca instrument pentru viața reală.
De la ergonomie și materiale până la relația dintre spațiu, oameni și comunitate, programul Forumului abordează teme care depășesc simpla estetică a unui interior.
În același timp, Deco Days acordă un spațiu important noii generații de designeri. În cadrul Egger Amphitheatre – The Next Wave sunt programate workshopuri și sesiuni dedicate studenților, talentelor emergente și transferului de cunoștințe, cu teme precum designul și AI, designul computațional, prototiparea rapidă și relația dintre om și unealtă.

Patru zile pentru comunitatea home & deco cu expoziții, instalații, experiențe de brand, conferințe, workshopuri și întâlniri cu profesioniști din industrie, Deco Days 2026 se adresează atât arhitecților și designerilor, cât și celor pasionați de amenajări și de universul home & deco.

Evenimentul Deco Days 2026 are loc la Sala Polivalentă Cluj-Napoca, între 24 și 27 septembrie 2026.
Programul este gândit pe parcursul celor patru zile, cu sesiuni de forum, expoziții și momente dedicate networkingului și explorării soluțiilor prezentate de expozanți.

Pentru cei care urmăresc designul nu doar ca tendință, ci ca parte din felul în care ne construim și ne trăim spațiile, Deco Days 2026 propune o întrebare relevantă: cum arată designul atunci când este creat, înainte de toate, pentru viață?

Setari Cookie