DEVO 2026 - Construcții și Dezvoltări Strategice

Descriere

Capitala devine epicentrul marilor investiții și al arhitecturii strategice

Bucureștiul găzduiește cea de-a 9-a ediție a celui mai important forum internațional dedicat proiectelor majore de construcții, dezvoltare urbană și infrastructură din România.

Pe 29 septembrie 2026, JW Marriott Bucharest Grand Hotel (5*) devine punctul de întâlnire pentru liderii din arhitectură, inginerie, dezvoltări imobiliare și administrație publică. Ediția din acest an a DEVO – Major Construction and Development Projects Forum se desfășoară sub tema „Construcții și Dezvoltări Strategice” și este organizată sub umbrela comunității România Construiește.

De 9 ani, DEVO s-a consacrat drept principalul eveniment internațional din România axat pe marile investiții din sectorul construcțiilor. Forumul reunește vizionarii și organizațiile care fac posibile proiecte de infrastructură strategică – transport, energie, apărare, centre de date –, dar și proiecte de regenerare urbană, dezvoltări industriale, logistice și ansambluri cu funcțiuni mixte (mixed-use) cu impact major asupra orașelor și comunităților.

Viziune, Investiție și Dezvoltare: Rețeaua din spatele marilor proiecte

Ediția DEVO 2026 analizează evoluția proiectelor majore prin prisma a trei dimensiuni esențiale: viziune, investiție și dezvoltare. Evenimentul creează un cadru direct de conectare între toți actorii implicați în ciclul de viață al unei construcții – beneficiari publici și privați, dezvoltatori, arhitecți, proiectanți și antreprenori generali.

Un element central al ediției 2026 îl constituie participarea reprezentanților proiectelor finaliste din cadrul Romanian Awards for Construction and Development. Această competiție națională beneficiază de evaluarea unui juriu internațional din peste 10 țări. Programul forumului este structurat astfel încât participanții să poată întâlni echipele din spatele acestor lucrări reprezentative, să afle cum au fost concepute și livrate și să discute soluțiile tehnice și de design aplicate.

Studii de caz de anvergură și speakeri de top

Conferința va aduce pe scenă studii de caz spectaculoase și prezentări susținute de experți și arhitecți recunoscuți internațional

  • Roberta Colla Micheli (CEO, Simone Micheli Architectural Hero, Italia) – prezintă proiectul BE UP – Where Architecture Meets Infinity, un resort montan de lux dezvoltat pe 12 hectare în Albania (3 hoteluri cu 650 de camere și 80 de vile).

  • Martin Jasper (Fondator JASPER ARCHITECTS, Germania) – detaliază reconversia Ruhrturm Essen, o investiție de 120 de milioane de euro pentru transformarea unui turn de birouri de 17 etaje într-un ansamblu multifuncțional de 80.000 mp.

  • Nefeli Chatzimina (Fondator architect Scripta, Grecia) – explorează designul digital și tehnologiile emergente aplicate în proiecte rezidențiale de lux de pe Riviera Ateniană.

  • Cezar Șerban (Director General ADURO) – aduce în prim-plan proiectarea Autostrăzii A7, extinderea aeroporturilor Otopeni și Băneasa, precum și modernizarea Bazei 57 Aeriane Mihail Kogălniceanu.

  • Andreea Ivănescu (BEMEL AG) – prezintă proiectul noului Institut Național de Transfuzie Sanguină din București, o investiție strategică încadrată în clasa de importanță excepțională.

  • Lideri din administrație, mediul academic și financiar – printre vorbitori se numără Alexandru Călin (Rector UAUIM), Șerban Țigănaș (Decan FAU Cluj-Napoca), Emil Ivănescu (UAUIM / OAR), Eugen Pănescu (Consiliul Arhitecților din Europa), Venera Vlad (BERD) și Oana Macoveiciuc (BCR).

Ziua se va încheia festiv cu ceremonia oficială de premiere Romanian Awards for Construction and Development.

Informațiile despre eveniment, agendă și acces pot fi consultate direct pe site-ul oficial romaniaconstruieste.ro.

Setari Cookie