Soluții de protecție pasivă împotriva incendiilor

Soluții de protecție pasivă împotriva incendiilor – siguranța începe încă din faza de proiectare

Protecția împotriva incendiilor reprezintă una dintre cerințele fundamentale care trebuie avute în vedere atunci când proiectăm o clădire. Indiferent dacă vorbim despre o locuință colectivă, o clădire de birouri, un spațiu comercial, o hală industrială, o unitate de învățământ, o unitate medicală sau o construcție cu funcțiuni complexe, modul în care aceasta se comportă în cazul izbucnirii unui incendiu poate face diferența între un incident controlabil și unul cu urmări grave.

În acest context, soluțiile de protecție pasivă împotriva incendiilor au un rol esențial. Spre deosebire de sistemele active – precum instalațiile de detectare și alarmare, sprinklerele, hidranții sau alte instalații de stingere – protecția pasivă este integrată în însăși concepția și structura clădirii. Ea nu trebuie „pornită” pentru a funcționa, ci își îndeplinește rolul prin caracteristicile elementelor constructive, prin compartimentare, prin alegerea și punerea corectă în operă a materialelor și prin modul în care sunt rezolvate detaliile de proiectare.

Obiectivul principal este limitarea dezvoltării și propagării incendiului și fumului, menținerea stabilității construcției pentru o perioadă determinată și crearea condițiilor necesare pentru evacuarea în siguranță a ocupanților și intervenția echipelor de salvare.

Ce înseamnă protecția pasivă la incendiu?

Protecția pasivă la incendiu cuprinde ansamblul măsurilor constructive și arhitecturale prin care o clădire este proiectată astfel încât să limiteze consecințele unui incendiu.

Principiul de bază este relativ simplu: dacă incendiul izbucnește într-o anumită zonă a clădirii, acesta trebuie împiedicat sau, cel puțin, întârziat să se extindă către alte spații.

În practică, acest obiectiv implică mult mai mult decât realizarea unor pereți rezistenți la foc. Trebuie analizate în ansamblu structura clădirii, pereții și planșeele, golurile de trecere, ușile, fațadele, instalațiile, căile de evacuare, materialele utilizate și conexiunile dintre diferitele sisteme constructive.

O clădire bine proiectată din punctul de vedere al securității la incendiu funcționează ca un sistem unitar. Nu este suficient ca fiecare material să aibă individual anumite performanțe. Este necesar ca soluțiile să fie compatibile între ele și ca detaliile de execuție să păstreze performanța prevăzută prin proiect.

Protecția pasivă și protecția activă – două componente care trebuie să funcționeze împreună

Uneori există tendința de a considera că instalațiile moderne de detectare și stingere pot compensa integral deficiențele constructive ale unei clădiri. În realitate, securitatea la incendiu trebuie abordată printr-o combinație de măsuri pasive și active.

Protecția activă cuprinde sistemele care detectează, semnalizează, controlează sau sting incendiul: detectoare de fum și temperatură, centrale de alarmare, sprinklere, instalații de stingere, hidranți și alte echipamente specializate.

Protecția pasivă este deja prezentă în clădire în momentul izbucnirii incendiului. Pereții și planșeele rezistente la foc, ușile antifoc, protecția structurii metalice, etanșarea trecerilor pentru instalații sau barierele din anumite zone constructive își îndeplinesc rolul fără a necesita intervenția utilizatorului.

Cele două sisteme nu se exclud, ci se completează. O strategie corectă de securitate la incendiu trebuie analizată încă din etapa de concept arhitectural și coordonată ulterior cu proiectele de structură și instalații.

Compartimentarea la incendiu – limitarea propagării focului

Una dintre cele mai importante metode de protecție pasivă este compartimentarea la incendiu.

Clădirea poate fi împărțită în zone delimitate prin elemente constructive cu performanțe stabilite în raport cu incendiul. Scopul este ca focul și produsele arderii să nu se poată răspândi rapid din spațiul în care a apărut către întreaga construcție.

În funcție de caracteristicile proiectului, compartimentarea poate fi realizată prin intermediul unor pereți, planșee, uși, închideri și alte elemente special concepute.

Această abordare oferă mai multe avantaje. Ocupanții din zonele neafectate au mai mult timp la dispoziție pentru evacuare, incendiul poate fi menținut într-o suprafață mai redusă, iar echipele de intervenție pot acționa în condiții mai bune.

Compartimentarea trebuie însă analizată ca un sistem complet. Un perete cu rezistență corespunzătoare la foc își poate pierde eficiența dacă în el sunt realizate necontrolat goluri pentru instalații, cabluri sau conducte.

Din acest motiv, proiectarea de arhitectură trebuie permanent coordonată cu specialitățile de instalații.

Pereți și planșee rezistente la foc

Pereții și planșeele reprezintă elemente fundamentale în limitarea propagării incendiului între diferitele zone ale unei construcții.

În funcție de soluția proiectată, acestea trebuie să păstreze pentru perioada necesară anumite caracteristici legate de stabilitate, integritate și capacitatea de a limita transferul de căldură.

Pot fi utilizate diferite sisteme constructive: beton armat, zidărie, sisteme din gips-carton special proiectate pentru rezistență la foc, plăci de protecție și alte soluții certificate.

Alegerea nu trebuie făcută exclusiv în funcție de material, ci de performanța întregului sistem.

De exemplu, în cazul unui perete realizat dintr-un sistem multistrat, performanța sa poate depinde de tipul plăcilor, numărul acestora, structura de susținere, materialul izolator, distanța dintre elementele structurale, tipul elementelor de fixare și modul de tratare a îmbinărilor.

Modificarea aparent minoră a unei componente poate influența comportarea întregului ansamblu.

Protecția structurii de rezistență

În timpul unui incendiu, temperaturile ridicate pot modifica semnificativ proprietățile mecanice ale materialelor structurale. Din acest motiv, proiectarea trebuie să urmărească menținerea stabilității construcției pe durata necesară evacuării și intervenției.

În special în cazul structurilor metalice, protecția la foc poate necesita soluții suplimentare.

Printre soluțiile utilizate, în funcție de proiect, se pot regăsi:

• vopsele termospumante;

• plăci speciale de protecție la foc;

• mortare sau produse aplicate prin torcretare;

• protecții realizate prin sisteme constructive de placare;

• alte soluții certificate și dimensionate pentru situația concretă.

Vopselele termospumante, de exemplu, sunt concepute pentru a forma, sub acțiunea temperaturii, un strat protector care contribuie la întârzierea încălzirii elementului structural.

Este însă important de înțeles că simpla aplicare a unei „vopsele antifoc” nu reprezintă automat o soluție corectă. Grosimea stratului, caracteristicile elementului structural, expunerea la incendiu și performanța urmărită trebuie luate în calcul în stabilirea sistemului adecvat.

Uși și închideri rezistente la foc

Orice gol realizat într-un element de compartimentare poate reprezenta un punct vulnerabil.

Ușile rezistente la foc sunt utilizate tocmai pentru a permite circulația între diferitele spații ale unei clădiri fără compromiterea strategiei de compartimentare.

În funcție de situație, acestea pot avea caracteristici specifice privind rezistența la foc, etanșeitatea la fum sau sistemele de autoînchidere.

Poziționarea lor trebuie analizată încă din etapa proiectului de arhitectură, deoarece influențează atât circulațiile și funcționalitatea spațiului, cât și strategia de evacuare și securitatea la incendiu.

De asemenea, o ușă cu caracteristici corespunzătoare nu este suficientă dacă montajul este realizat incorect sau dacă elementele din jurul acesteia nu fac parte dintr-o soluție compatibilă.

În protecția pasivă la incendiu, detaliile contează.

Etanșarea trecerilor de instalații

Una dintre cele mai frecvente vulnerabilități apare în punctele în care instalațiile traversează pereții și planșeele cu rol de separare la incendiu.

Într-o clădire modernă există numeroase astfel de penetrări: cabluri electrice, conducte de apă, canalizare, tubulaturi, trasee pentru instalații HVAC, cabluri de date sau alte rețele tehnice.

Dacă un perete destinat să limiteze propagarea incendiului este perforat pentru trecerea unei conducte și golul rămas nu este tratat corespunzător, eficiența compartimentării poate fi serios afectată.

Din acest motiv se utilizează sisteme speciale de firestopping, adaptate tipului de penetrare.

Acestea pot include mortare și mase de etanșare rezistente la foc, manșoane pentru anumite categorii de conducte, benzi și materiale intumescente, perne antifoc sau alte produse și sisteme specializate.

Soluția trebuie aleasă în funcție de configurația concretă și trebuie executată în conformitate cu sistemul pentru care au fost demonstrate performanțele necesare.

Protejarea rosturilor și a îmbinărilor

Nu doar golurile mari pentru instalații trebuie avute în vedere.

Rosturile dintre pereți și planșee, îmbinările dintre elementele constructive și rosturile de dilatație pot deveni căi prin care focul, căldura și fumul se propagă dintr-un compartiment în altul.

Aceste zone trebuie analizate în proiect și tratate cu soluții compatibile cu mișcările structurale și cu performanțele urmărite în ceea ce privește incendiul.

O clădire poate avea pereți și planșee atent proiectate, dar dacă intersecțiile dintre acestea sunt incorect executate, continuitatea barierei împotriva incendiului este întreruptă.

Din acest motiv, protecția pasivă trebuie privită în primul rând prin prisma continuității sistemului.

Fațadele și limitarea propagării incendiului

Fațada reprezintă o altă componentă importantă în strategia generală de securitate la incendiu.

Clădirile contemporane utilizează sisteme de fațadă din ce în ce mai complexe, în care pot exista numeroase straturi: finisaje, termoizolații, membrane, structuri secundare, cavități ventilate și elemente decorative.

Comportarea acestora în caz de incendiu trebuie analizată încă din etapa de proiectare.

În anumite configurații trebuie prevăzute soluții care să limiteze propagarea focului prin cavități sau între nivelurile clădirii. Continuitatea dintre planșee, fațade și elementele de compartimentare trebuie tratată cu atenție, deoarece spațiile ascunse pot deveni căi de propagare dificil de observat după finalizarea construcției.

Alegerea materialelor și detalierea corectă a fațadei trebuie, așadar, realizate simultan cu celelalte măsuri de securitate la incendiu.

Reacția la foc și rezistența la foc nu reprezintă același lucru

În discuțiile despre protecția împotriva incendiilor sunt frecvent confundate două noțiuni: reacția la foc și rezistența la foc.

Reacția la foc se referă, în esență, la comportamentul unui material atunci când este expus unei surse de incendiu și la contribuția sa la dezvoltarea acestuia.

Rezistența la foc se referă la capacitatea unui element sau ansamblu constructiv de a-și păstra anumite funcții pentru o anumită perioadă în condiții de incendiu.

Distincția este importantă deoarece un material poate avea o anumită comportare din punctul de vedere al reacției la foc fără ca, utilizat singur, să constituie un perete sau un planșeu cu rezistența la foc necesară.

Din acest motiv, în proiectare trebuie analizate atât caracteristicile materialelor, cât și performanțele ansamblurilor constructive în care acestea sunt integrate.

Căile de evacuare trebuie gândite din primele faze ale proiectului

Siguranța ocupanților reprezintă unul dintre obiectivele principale ale proiectării la incendiu.

Poziționarea circulațiilor, numărul și caracteristicile ieșirilor, distanțele de evacuare, casele de scară și relația dintre diferitele funcțiuni ale clădirii nu ar trebui tratate ca probleme care se rezolvă la sfârșitul proiectului.

Ele influențează conceptul arhitectural încă din fazele inițiale.

Încercarea de a adapta ulterior un proiect deja definit la cerințele de securitate la incendiu poate conduce la modificări importante: schimbarea compartimentării, repoziționarea scărilor, modificarea golurilor, reducerea unor suprafețe utile sau introducerea unor soluții tehnice suplimentare.

Integrarea acestor cerințe încă din etapa de concept permite realizarea unui proiect mai coerent, mai sigur și, de multe ori, mai eficient din punct de vedere al costurilor.

Protecția la foc a spațiilor ascunse

Plafoanele suspendate, pardoselile tehnice, ghenele de instalații și alte spații ascunse sunt deseori ignorate din perspectiva utilizatorului clădirii, însă ele au o importanță deosebită pentru proiectant.

Prin aceste zone trec frecvent numeroase instalații și pot exista conexiuni între încăperi sau între niveluri.

Dacă nu sunt compartimentate și tratate corespunzător, spațiile ascunse pot favoriza propagarea fumului și focului dincolo de zona inițial afectată.

Proiectarea corectă presupune identificarea acestor trasee și păstrarea continuității măsurilor de protecție la fiecare trecere și intersecție relevantă.

Importanța coordonării între arhitectură, structură și instalații

Protecția pasivă împotriva incendiilor nu poate fi proiectată eficient de o singură specialitate în mod izolat.

Arhitectul stabilește organizarea spațiilor, circulațiile, compartimentările și numeroase dintre soluțiile constructive. Inginerul structurist analizează comportarea structurii, iar proiectanții de instalații stabilesc traseele rețelelor tehnice și sistemele active de securitate.

Modificarea unui traseu de instalații poate introduce o nouă penetrare într-un perete rezistent la foc. Schimbarea structurii poate necesita o altă soluție de protecție a elementelor portante. Modificarea compartimentării arhitecturale poate influența evacuarea și strategia generală de securitate.

De aceea, coordonarea interdisciplinară este esențială.

În proiectele dezvoltate în sistem BIM, identificarea interferențelor și coordonarea diferitelor specialități pot fi realizate într-un mod foarte eficient încă înainte de începerea lucrărilor.

Protecția pasivă în clădirile existente

Soluțiile de protecție pasivă nu sunt relevante exclusiv pentru construcțiile noi.

În cazul renovării, extinderii, reconversiei sau schimbării destinației unei clădiri existente este necesară evaluarea situației reale din teren.

Intervențiile realizate de-a lungul timpului pot modifica substanțial condițiile inițiale. Pot exista pereți perforați pentru trasee noi de instalații, uși înlocuite, goluri suplimentare, compartimentări modificate sau materiale a căror performanță nu este cunoscută.

În astfel de situații, primul pas trebuie să fie o analiză atentă a construcției existente.

Pe baza acesteia pot fi stabilite soluțiile necesare pentru creșterea nivelului de siguranță: refacerea compartimentărilor, protejarea unor elemente structurale, etanșarea penetrărilor, înlocuirea unor închideri, reconsiderarea circulațiilor sau alte intervenții specifice.

Protecția pasivă trebuie proiectată, dar și executată corect

O documentație tehnică bine realizată reprezintă doar prima parte a procesului.

Performanța prevăzută în proiect trebuie să se regăsească și în construcția finală.

În timpul execuției pot apărea modificări aparent nesemnificative care afectează sistemele de protecție: schimbarea unui produs, realizarea unui gol suplimentar, modificarea unui detaliu de prindere sau trecerea unei instalații printr-o zonă în care aceasta nu era prevăzută.

Din acest motiv este important ca soluțiile din proiect să fie suficient de bine detaliate și ca eventualele modificări apărute pe șantier să fie analizate înainte de punerea lor în operă.

Documentele produselor și sistemelor utilizate, declarațiile de performanță și soluțiile de montaj trebuie corelate cu cerințele proiectului.

Protecția pasivă împotriva incendiilor nu înseamnă doar achiziționarea unor produse „rezistente la foc”, ci realizarea unor sisteme complete și corect executate.

Cadrul de proiectare privind securitatea la incendiu

În România, proiectarea construcțiilor din punctul de vedere al securității la incendiu trebuie realizată în conformitate cu reglementările tehnice și legislația aplicabile proiectului.

Din anul 2025 este în vigoare Normativul privind securitatea la incendiu a construcțiilor P118/1-2025, aprobat prin Ordinul nr. 267 din 28 februarie 2025. Acesta a înlocuit normativul P118-1999 pentru proiectele cărora le sunt aplicabile noile prevederi.

În funcție de categoria, funcțiunea, dimensiunile și caracteristicile construcției, pot exista și obligații privind avizarea și/sau autorizarea de securitate la incendiu. Categoriile de construcții și amenajări pentru care sunt necesare astfel de proceduri sunt stabilite prin cadrul legislativ specific, iar documentațiile trebuie pregătite în conformitate cu reglementările aplicabile la momentul realizării proiectului.

Tocmai de aceea, soluțiile nu ar trebui preluate mecanic de la o clădire la alta. Fiecare proiect trebuie analizat individual.

De ce este important ca protecția la incendiu să fie integrată de la început în proiectul de arhitectură?

Una dintre cele mai eficiente abordări este includerea strategiei de securitate la incendiu chiar din primele faze ale proiectului.

Atunci când analiza este făcută timpuriu, arhitectura poate fi dezvoltată în mod natural în jurul cerințelor funcționale și de siguranță.

Pot fi stabilite corect de la început compartimentele, circulațiile, căile de evacuare, poziția scărilor, relațiile dintre spații, elementele de separare și zonele tehnice.

În schimb, introducerea măsurilor de securitate la incendiu abia după finalizarea conceptului poate genera compromisuri arhitecturale și costuri suplimentare.

Protecția pasivă bine proiectată nu trebuie privită ca o serie de elemente adăugate ulterior clădirii. Ea trebuie să facă parte din arhitectura acesteia.

Soluții adaptate fiecărui proiect

Nu există o singură soluție de protecție pasivă potrivită pentru toate clădirile.

O hală industrială are alte particularități decât un hotel. Un centru comercial generează alte cerințe decât o clădire de birouri, iar intervenția asupra unei construcții existente presupune probleme diferite față de proiectarea unei clădiri noi.

Analizăm fiecare proiect pornind de la funcțiunea clădirii, configurația arhitecturală, structura de rezistență, materialele utilizate, fluxurile de circulație și cerințele aplicabile.

Prin coordonarea soluțiilor de arhitectură cu cele de structură și instalații pot fi identificate încă din etapa de proiectare punctele vulnerabile și pot fi stabilite detalii constructive care să asigure continuitatea măsurilor de protecție.

Siguranța unei clădiri se construiește înainte de apariția incendiului

Un incendiu este un eveniment pe care fiecare proprietar și utilizator speră să nu îl întâlnească niciodată. Rolul proiectării este însă tocmai acela de a anticipa situațiile critice.

Soluțiile de protecție pasivă împotriva incendiilor limitează propagarea focului și fumului, contribuie la menținerea stabilității clădirii și oferă timpul necesar pentru evacuarea persoanelor și intervenția echipelor specializate.

Pereții și planșeele rezistente la foc, compartimentările, protecția structurii, ușile speciale, etanșarea trecerilor de instalații, tratarea rosturilor și proiectarea atentă a fațadelor nu sunt elemente independente. Împreună formează o strategie de protecție care trebuie concepută coerent și integrată în arhitectura clădirii.

Pentru construcțiile noi, introducerea acestor măsuri încă din etapa de concept poate simplifica dezvoltarea ulterioară a proiectului și poate evita modificări costisitoare. Pentru clădirile existente, o evaluare atentă permite identificarea vulnerabilităților și stabilirea soluțiilor de intervenție adecvate.

În activitatea noastră abordăm securitatea la incendiu ca parte integrantă a procesului de proiectare. Urmărim realizarea unor soluții care să răspundă atât cerințelor tehnice și funcționale, cât și conceptului arhitectural al fiecărui proiect.

Dacă aveți în vedere realizarea unei construcții noi, renovarea, extinderea sau schimbarea destinației unei clădiri existente, analiza soluțiilor de protecție pasivă încă din primele etape ale proiectului poate contribui decisiv la obținerea unei construcții sigure, coerente și corect proiectate.